Despre noi
Citeste mai mult.......Mirela Vasadi CV
– În prezent: realizatoarea emisiunii “Arta Fericirii”, o emisiune de dezvoltare personală și de promovare a valorilor din România.
– 2017-2018: LIFE.ro – quality life style magazine – articole si video interviu
– 2017: Moderator TEDx Brașov
– 2016: Moderator evenimente “Business Days” Bucuresti, Iasi, Cluj
– 2015 – 2016: TVR2, realizatoarea emisiunilor “Atelierul Vieții” și “Arta Fericirii”
– 2015 Festivalul International de film “Vision du Reel” Nyon, Elvetia – membru al juriului
– 2012 – 2013: Money Magazine, Revistă de business, colaborator
– 2004 – 2012: REALITATEA TV, Prezentator știri, Realizator emisiuni: România politică, Fabrica, Tu decizi
– 2003 – 2004: PRO TV CLUJ, Prezentator știri, Corespondent PRO Tv București
– 2000 – 2001: Madame Figaro, Revistă lunară și Bihoreanul, ziar săptămînal – colaborator
– 1999 – 2001: PRO TV ORADEA, Prezentator știri, Corespondent PRO Tv București
– 1995 – 1996: Radio Sonvest Oradea, Realizator emisiuni
Film documentar:
– 2010: A FI SAU A NU FI – Regizor și Scenarist; Film documentar despre povestea unei supraviețuitoare a holocaustului, realizat la Auschwitz.
Studii:
– 2002 – 2006: Universitatea BABES – BOLYAI, Cluj, Facultatea de Sociologie
– 1992 – 1995: Universitatea din Oradea, Colegiul de Drept Administrativ
Interviu Pagina de Psihologie
Mirela Vașadi-Blasius: „Sensibilitatea mă ajută să înțeleg mai bine oamenii, ce se întâmplă cu mine și în jurul meu“
Mirela Vașadi-Blasius este o personalitate TV bine-cunoscută în România. A intrat în memoria telespectatorilor ca prezentatoare de știri, iar de o bună perioadă este gazda unei emisiuni despre psihologie, autocunoaștere și psihoterapie. „Arta Fericii“ sau, mai bine zis, dobândirea fericirii este misiunea ei și, în acest interviu, ne vorbește despre drumul său de la Oradea la București, despre experiența la diferite canale TV și despre integrarea spiritualității în propria existență.
Telespectatorii din România te cunosc de la știri, dar, de o bună bucată de vreme, dezvoltarea personală, psihologia și spiritualitatea au devenit parte semnificativă din viața ta. Cum ai făcut această trecere și ce te-a motivat?
Dacă vrei să schimbi lumea… începi cu tine. Și nu doar la nivel declarativ, de bune intenții, ci acționând la modul profund. Simțeam o nevoie puternică să fac transformări de substanță în viața mea; în felul de-a gândi și de-a reacționa, în alegeri, în relațiile cu oamenii. Munca într-o televiziune de știri e captivantă, intensă, dar și epuizantă. Am început să lucrez ca jurnalist TV în 1999, la Pro TV Oradea, apoi la Pro TV Cluj. Aici, cu ajutorul unor colegi minunați, m-am format ca jurnalist de știri: reporter de teren, prezentatoare de știri, corespondent.
Viața tumultoasă a știrilor a continuat mai bine de 8 ani la Realitatea TV, unde am prezentat jurnale pe toate tronsoanele posibile și am realizat emisiuni politice, economice și sociale. Am trăit cele mai intense senzații și cele mai spectaculoase evenimente în direct. A fost fascinant!
Dar am obosit. Așa că mi-am luat un an sabatic. Am încercat să mă relaxez, să dorm mai mult, am jucat golf, m-am văzut cu prietenii pe care îi neglijasem, am citit, am reflectat intens la ce fac cu darul minunat pe care l-am primit, viața, ce las după mine, cum cresc binele în mine și în jur. Așa s-a conturat această emisiune în mintea și în inima mea.
Am scris proiectul (inițial, avea și rubrici de nutriție, sport, recomandări de carte) și l-am depus într-un concurs de proiecte la Televiziunea Română. Directorul TVR2 de la acea vreme, Răzvan Bucuroiu, a avut încredere în mine, a ales emisiunea și am avut această colaborare timp de două sezoane.
La vremea aceea, televiziunile nu prea abordau genul acesta de program, emisiuni cu teme de psihologie, spiritualitate, dezvoltare personală, astfel că era ceva destul de nou pe piața TV. Dar publicul a primit foarte bine această inițiativă, au trimis extrem de multe mesaje de susținere încă de la debut, mesaje care se văd în continuare pe pagina Facebook „Arta Fericirii“.
Pe scurt, așa a început totul. Iar povestea continuă.
Dacă ar fi să privești înapoi, doar pentru câteva secunde, care simți că sunt cele mai importante decizii pe care le-ai luat de-a lungul vieții tale?
Eu voiam să devin actriță. Încă înainte de Revoluție, luasem lecții de actorie la Școala de Artă din Oradea. Cântam la chitară, scriam versuri pentru piesele mele, citeam și urmăream cu mare pasiune piese de teatru. După ’89, lucrurile s-au schimbat, familia nu prea mă susținea în alegerea unei profesii artistice, astfel că în ultima clipă m-am dus la un Colegiul de Administrație Publică, pentru ca, ulterior, să continui la Drept. „Tu avocat ar trebui să te faci, că tare îți place să vorbești, să argumentezi și să te lupți pentru o cauză“, îmi zicea mama.
După terminarea Colegiului, aveam posibilitatea să lucrez la Prefectură, pe un post de consilier juridic. Dar într-o seară am auzit la radio un anunț: concurs pentru redactor radio. Dimineață eram în studio și dădeam probe. Aveam voce pentru radio și dicție perfecționată la cursurile de actorie. Visul meu, în altă formă, începea să prindă viață! Aceasta a fost prima decizie importantă în ceea ce privește parcursul meu profesional. Am simțit că locul meu este în media, în comunicarea cu publicul.
O altă decizie semnificativă a fost atunci când, într-un context relațional apăsător și nefuncțional, am decis să plec din Transilvania și să lucrez în București, la o celebră agenție de publicitate. Dar părea că nu e pentru mine, m-am și îmbolnăvit între timp, așa că, forțată de împrejurări, m-am întors în Oradea. De ce e important să amintesc acest eveniment? Pentru că este esențial să plecăm din locul unde nu ne simțim împliniți și din relațiile unde nu suntem iubiți sau apreciați, din situațiile distructive. Dacă noi nu suntem în stare să luăm aceste decizii, providența le potrivește pentru noi, chiar și în modul cel mai dur, uneori printr-o boală.
Revenirea acasă a însemnat intrarea în altă etapă de viață, o nouă cale, o altă perspectivă de creștere. A doua zi după ce am ajuns am văzut o frântură de anunț la televizor: PRO TV Oradea organiza concurs pentru un post de prezentator de știri la stația locală și corespondent pentru București. Dimineață deschideam ușa studioului să dau probe. Când am văzut mulțimea aceea enormă de fete frumos aranjate și coafate, am vrut să renunț și să plec. Ce caut eu aici cu părul meu creț și fără machiaj?! Am doar experiență de radio, ce șanse să am la TV?
Acela a fost momentul care mi-a schimbat radical drumul în viață. Decizia de-a nu renunța. A fost lecția esențială de încredere în mine, de eliminare a fricii de necunoscut. Mi-am ascultat intuiția și inima. Am participat la probe. Și am reușit.
De la Oradea, ai ajuns la Cluj-Napoca și apoi la București. Ce a mai rămas din fetița Mirela, în tot acest timp, și ce s-a schimbat?
Voiam să studiez în continuare, așa că am ales Facultatea de Sociologie de la Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj. M-am mutat ca să lucrez și să studiez în Cluj, pentru că mă îndrăgostisem de un om minunat, care m-a ajutat enorm, m-a susținut în toate alegerile mele și mi-a fost unic sprijin în momentele cele mai grele.
Propunerea să lucrez într-o televiziune de știri la București a fost o provocare majoră; mai avusesem o experiență neplăcută în Capitală, cu ceva timp în urmă. De ce să mă întorc într-un loc unde nu mi-a fost bine? Au reapărut, așadar, fricile de necunoscut, temerile de nereușită, lipsa încrederii și a voinței. Cum mă voi descurca eu cu toate acestea într-un oraș mare, agitat, aglomerat, fără prieteni apropiați? Am ales să nu-mi ascult gândurile, ci intuiția. Și am plecat la București.
Le povestesc cititorilor aceste detalii, tocmai pentru că poate unii dintre ei se confruntă cu situații asemănătoare de viață. Și, în loc să ia o decizie radicală de schimbare, să aleagă să-și urmeze un vis, să-și asculte intuiția, se retrag în neputință și alimentează doar fricile.
Noi nu suntem victime ale circumstanțelor de viață. Avem puterea să ne controlăm reacțiile și să alegem ceea ce ne face bine și ne împlinește.
Mă întrebai ce a mai rămas din fetița Mirela, în tot acest timp, și ce s-a schimbat? Multe s-au schimbat în felul meu de-a gândi, a simți și a acționa. Au venit pe fondul maturizării, al studiului intens, dar și al experiențelor traumatizante cu care m-am confruntat în timp. Durerea, pierderea, abandonul, nereușita, refuzul etc. apar ca necesitate de învățare și transformare. Iar oamenii care ți le provoacă sunt cei mai buni profesori în evoluția ta. Și dacă reușești să nu-i urăști, să nu trăiești cu resentimente și să nu te mai victimizezi, faci o creștere uriașă.
Ce a mai rămas la fel în mine? Cred că romantismul și sensibilitatea. Sunt o fire la fel de romantică precum eram în adolescență, când cântam, scriam poezii, dansam (iubesc tangoul și rumba) și făceam totul cu pasiune. Iar sensibilitatea mă ajută să înțeleg mai bine oamenii, ce se întâmplă cu mine și în jurul meu.
Visa fetița Mirela să ajungă atât de departe?
Visa să se exprime. Prin orice formă artistică ar fi putut ajunge la oameni. Cu toate că mi-ar fi plăcut să fiu un inginer creativ, care să construiască motoare de avioane sau orice altă mașinărie ingenioasă, am realizat că matematica și fizica nu erau punctele mele forte. Așa că doar admir tot ce înseamnă inginerie extremă. Însă, cum zicea Freud, „Omul are nevoie de un vis ca să suporte realitatea“, în continuare îmi doresc să cresc în cunoaștere și să dezvolt această emisiune.
„Arta Fericirii“ a devenit, în timp, un brand, a fost o emisiune creată de tine și difuzată de Televiziunea Română, după care ai ținut pasul cu evoluția și acum fanii fideli o pot urmări pe YouTube și pe Facebook. Ce înseamnă pentru tine fericirea și de ce crezi că este important să ne însușim arta fericirii?
Când primești mesaje de genul: „Această emisiune îmi este de mare folos“, „Mă ajută enorm“, „Mi-ați schimbat viața“, „Eram în pragul disperării, dar după ce i-am urmărit cu atenție pe invitați, m-am reașezat emoțional“, „Mi-ați deschis ochii și am reușit să plec dintr-o relație abuzivă care mă distrugea“, „Sunteți o gură de oxigen în presă“ și alte mii de mesaje ce pot fi văzute pe pagina emisiunii, nu am putut să renunț la acest proiect, cu toate costurile personale pe care le implică.
Pagina de Facebook „Arta Fericirii“ a ajuns, organic, la aproape 70.000 de followeri. Poate părea puțin, pentru cei care au în spate agenții de publicitate, televiziuni sau trusturi de presă ce susțin financiar și promovează pagini de acest gen.
De asemenea, canalul de YouTube „Arta Fericirii“ l-am crescut de la zero, acum are aproape 48.000 de abonați și peste 4 milioane de vizualizări. Acolo se regăsesc toate edițiile filmate până acum. E o comunitate consistentă în acest „ocean“ al informațiilor din online, oameni cu care interacționez personal și care îmi aduc mare bucurie.
Iar aceste bucăți de bucurie, conștientizare, conectare cu publicul, filmări, munca de producție construiesc momentele mele de fericire. Simt că plantez semințele în pământ bun.
În toți acești ani de când te ocupi de „Arta Fericirii“, cum s-a schimbat perspectiva ta asupra vieții?
Substanțial. Văd situațiile de viață în mod diferit, cu alte lentile și cu mai multă înțelegere. Poate cu ceva mai multă înțelepciune. [râde] Dar este un proces continuu, pentru că provocările, tentațiile, ispitele apar mereu și depinde pe ce fel de teren te surprind. Ești fragilizat sau echilibrat? În momentele dificile, reușești să aplici tot ce ai învățat sau, din cauza unei căderi emoționale necontrolate, se prăbușește toată știința de carte și toată construcția logică pe care te-ai bazat?
Uite, de exemplu, au fost colegi din televiziune care nu mi-au răspuns la telefon sau la mesaje când am dorit să revin cu emisiunea la TV. Dar cine nu a fost refuzat cel puțin o dată în viață? Am avut persoane pe care le consideram foarte apropiate și care m-au părăsit când aveam mare nevoie de prezența lor. Dar cine nu a fost abandonat măcar o dată în viață? Doar atât au putut acei oameni oferi atunci. Pentru mine e important ca ei să nu mă pună în criza unei dezamăgiri, ci să fie provocarea unei lecții de acceptare și chiar de iubire de semeni, necondiționată de acțiunile lor.
Cât de bine și de corect integrăm toate teoriile și terapiile în noi? Aici este munca asiduă pe care trebuie să o facem cu toții dacă vrem să fim sănătoși emoțional.
În cadrul emisiunii ai avut posibilitatea de-a vorbi cu o parte dintre cei mai cunoscuți și apreciați psihologi și autori din România (Daniel David, Petronela Rotar, Constantin Dulcan și mulți alții). Cum a primit publicul telespectator toate informațiile prezentate de invitații tăi?
Cu creionul în mână, ca să ia notițe. [râde] Așa mi-au scris mulți telespectatori. Sau mi-au zis că au vizionat de mai multe ori unele emisiuni, ca, prin reluarea informației, să le intre bine în cap cum trebuie să procedeze.
Dar eu sunt prima care învăț din aceste întâlniri cu invitații mei. Cu toate că pe unele lucruri le aplic mai greu, după mai multă muncă, totul face parte din programul de transformare a minții și de convertire a inimii. Pentru că, dacă nu învățăm și nu ne raportăm corect la anumite situații sensibile pentru noi, ele vor reveni în viața noastră.
Să-ți disciplinezi gândurile, să le ții sub control, să ai o gândire concentrată te ajută să îmbunătățești funcționarea cognitivă și să ai echilibru emoțional.
Ai adus teoriile din psihologie și importanța cunoașterii de sine în prim plan cu mult înainte să devină „la modă“ podcasturile sau conversațiile de profil. Care este, în fapt, misiunea ta profesională? Ce contribuție speri să ai în viețile românilor?
Când am lansat „Arta Fericirii“, am zis așa: „Dacă un singur suflet se va fi salvat, emisiunea mea și-a împlinit misiunea.“ Din reacțiile publicului, se vede clar că mulți oameni au intrat pe calea transformării interioare. Ei își doresc să lucreze la schimbarea perspectivei de viață, să renunțe la vechile tipare, să-și reconstruiască încrederea în sine sau să-și salveze relațiile, acolo unde se poate. Acești „căutători de sens“ studiază, citesc cărți de profil, urmăresc interviuri, sunt preocupați de cunoaștere. Gândiți-vă ce descoperiri grandioase s-au făcut în domeniul neuroștiinței în ultimii ani: gândul poate modifica structura materiei. Mintea stăpânește creierul, nu invers. Creierul nostru este modelat de reacțiile și de alegerile noastre.
Epigenetica demonstrează că ne putem ține genele sub control, iar acestea se remodelează mereu, ca răspuns la experiențele vieții. Cercetarea arată ca ADN-ul își modifică forma după gândurile noastre. Este minunat cum am fost creați! Și ce putere a pus Divinitatea în noi.
În psihologie, spiritualitate și autocunoaștere există nenumărate teorii. Care este perspectiva, conceptul sau teoria care face cel mai mult sens pentru tine?
„Știu sigur că nu știu… de aceea cercetez.“ „Înțelepciunea (sau râvna pentru înțelepciune) e un mare bine, fără îndoială, și dacă o ai, ești un om fericit.“
Omenirea a adunat atâta înțelepciune de-a lungul mileniilor, încât e un paradox că trăim în mizerie. Nu mizerie fizică, ci emoțională, spirituală, relațională.
Ce îmi doresc eu să obțin de la fiecare invitat este să promovez acele idei, concepte practic aplicabile, să nu rămână doar teorie, ci chiar să fie de ajutor publicului larg. Ca această înțelepciune să aibă un rol constructiv în desăvârșirea omului.
Pentru că tot am început citându-l pe Socrate, mi-au rămas în minte cuvintele lui, prin care îi lăuda pe medicii traci ai lui Zamolxis, pentru abordarea holistică asupra omului; nu poți trata partea fără a trata întregul: „Sufletul se cade îngrijit, dacă avem de gând să aducem la o bună stare atât capul, cât și restul trupului.“
Noi, cei de la Pagina de Psihologie, iubim cărțile, de aceea, la final de interviu, te invităm să ne faci un top 3 cu cărțile care merită citite în acest an.
Cărțile pe care vi le propun sunt dintre cele care mi-au fost de mare ajutor în ultimul an:
Pune-ți creierul în funcțiune, de dr. Caroline Leaf, specializată în neuroștiințe cognitive, cercetătoare în domeniul neuroplasticității creierului. Ea spune așa: „Când gândești, faci alegeri, iar când faci alegeri determini exprimarea genetică în creierul tău. Asta înseamnă că produci proteine, iar aceste proteine îți formează gândurile. Gândurile sunt lucruri reale, fizice, care ocupă teren mental.“ În plus, autoarea pune în legătură știința cu spiritualitatea. Așadar, mare atenție unde ne fug gândurile!
Un pământ nou, de Eckhart Tolle. În timp ce studiam cartea, mi-am dat seama ce forță are egoul și, dacă nu suntem vigilenți, acesta poate face ravagii în noi. „Egoul implică absența conștientizării. Conștiința și egoul nu pot exista laolaltă.“
Am aflat că avem un corp-durere, care este „o formă de energie semiautonomă ce există în majoritatea oamenilor, o entitate a cărei materie primă e emoția. Orice experiență dureroasă poate fi utilizată ca hrană de către corpul-durere“. Orice gând al nostru este energie. Corpul-durere se va hrăni cu energia gândurilor noastre negative.
Marea despărțire, de C.S. Lewis. Cartea acesta trebuie citită și recitită în diferite etape din viață. Este „povestea alegorică ce ne poartă într-o călătorie prin Iad, un oraș cenușiu, care se dovedește a fi Purgatoriul pentru aceia care se hotărăsc să-l părăsească, până în apropierea Raiului.“ Ce luptă intensă de-a renunța la vanitate, câte atașamente bolnăvicioase și câtă sabotare chiar și în fața evidențelor! Cum arată Raiul tău? Ce faci pentru Raiul tău?
Interviu Jurnal Bihorean
Interviu altfel TV Mania
Interviu Great Fashion
Great Fashion: Esti preocupata de teme majore precum psihologia de viata, dezvoltare personal, spiritualitate… In viata trepidanta si dificila a unui jurnalist profesionist nu exista timp pentru a medita la acestea. Si, totusi, tu ai gasit puterea de a te schimba si de a te regasi in acest sens. Cum s-a petrecut transformarea ta profesionala?
Mirela Vasadi: Tocmai de aceea m-am retras din acea viata trepidanta. Mi-am acordat doi ani sabatici. Si care au trecut intr-o clipa. Dar o clipa esentiala, consistenta, care m-a pus pe o traiectorie diferita a vietii. Asa cum se desfasurau lucrurile atunci, nu as fi putut sa cresc, sa fac ceva pentru cei din jurul meu, deci, implicit si pentru mine. Iar cresterea interioara continua. In acea perioada de retragere de pe micul ecran am gandit, am pregatit si scris acest proiect tv. M-am documentat, am citit, m-am rugat, am meditat la tot ceea ce primesc, ce vine inspre mine si pleaca din mine. Cu proiectul “Atelierul Vietii” am castigat concursul organizat de Televiziunea Româna. Era o emisiune saptamanala de dezvoltare personala in care abordam teme ce tin de psihologia de viata. Apoi, cu o echipa de productie extinsa, emisiunea s-a transformat intr-una zilnica: “Arta Fericirii”
Great Fashion: Traim timpuri dificile, la extreme. Care este relatia ta cu Dumnezeu?
Mirela Vasadi: Pentru mine, Dumnezeu nu este ceva abstract. Il regasesc in tot ce inseamna viata. In oameni, in intamplari, in celula inteligenta din interiorul nostru si in maretia Universului. Este in tot ce inseamna Creatia. Asa cum, pentru mine, Dumnezeu nu este intruchiparea unui batran cu barba alba de care sa ma tem. El nu raspandeste frica. El este Iubirea. Nu poti sa spui ca esti credincios daca nu-l frecventezi pe Dumnezeu. In orice forma posibila; in meditatie si rugaciune, dar mai ales in sacramentele liturgice, in euharistie.
Great Fashion: Iubesti viata. In ce crezi, iubesti si speri cel mai mult?
Mirela Vasadi: Cred in Alchimia vietii. In forta oamenilor de a se transforma radical, de a da un nou curs traseului personal. Schimbarea nu este deloc usoara, ispitirile sunt multe. Dar rezultatele pot fi miraculoase. In ce sper? Un intelept spunea ca speranta si optimismul sunt atitudini radical diferite. Optimistul vorbeste despre schimbari in viitor. Persoana care are speranta traieste momentul prezent stiind si avand incredere ca viata intreaga este pe maini bune.
Great Fashion: Ce inseamna adoptarea unui stil de viata? Care este stilul tau preferat? Iti place sa fii in ton cu ultimele tendinte in moda?
Mirela Vasadi: Nu prea cred ca sunt in “tendinte” din acest punct de vedere 🙂 Imi plac hainele bine croite, de calitate, care sa puna in valoare eleganta. Fie ca sunt smart casual, business ori black tie. Rochiile, cu un croi potrivit fiecareia (si nu modele care sunt acum in tendinte dar nu ti se potrivesc), sporesc feminitatea si personalitatea.
Interviu TV Mania
Simt că aici trebuie să fiu. Este un parcurs care a venit firesc; o seamă de evenimente, bune sau dificile, cu învățăminte și decizii radicale m-au adus aici. Liber arbitru sau destin, intuiție sau pași bine definiți? Eu i-aș zice Providență.
2. Calitatea posturilor de ştiri a scăzut dramatic în ultimii ani. Se întâmplă să regreţi că ai părăsit această corabie care se scufundă?
Nu regret. Cei aproape 12 ani de știri, în Pro Tv și Realitatea Tv, m-au ajutat în formarea mea ca jurnalist. Am început școala de televiziune la ProTv Oradea și Cluj unde dimineața eram reporter de teren, după amiaza prezentam jurnalul local de știri iar seara făceam corespondențe live pentru București. Munceam foarte mult. Însă aveam o echipă de profesioniști lângă mine cu care am împărțit multe bucurii dar și lacrimi. Realitatea Tv? Ce vremuri frumoase au fost!
3. Cu ce te-ai ocupat în perioada (2013-2015) în care ai lipsit de pe micile ecrane?
Au fost doi ani Sabatici. De căutare de sine, cu întrebări, cu răzvrătiri, cu pace, cu mânie, cu echilibru. Cu călătorii exterioare, dar mai ales interioare. Ce-am învățat în această perioadă? Că Dumnezeu îți pune piedică pentru a te opri puțin, ca să știi să asculți și să vezi dincolo de înțelegerea ta limitată. Dar tu te grăbești îndârjit să te ridici și să alergi mai departe. Dar, poate, nu aceea este calea. Am studiat, am simțit, am intuit și am scris un proiect de emisiune tv. Așa cum mi-aș fi dorit eu să urmăresc la televiziune. O emisiune prin intermediul căreia să ajut oamenii. Nu voiam să mai aduc temeri, crize, tragedii, ci pace, iubire, înțelegere, îngăduință. Să fiu un altfel de purtător de mesaje. Așa a prins viață primul meu proiect “Atelierul Vieții”. Am câștigat concursul de proiecte din TVR 2, un post cu programe de calitate. Ulterior, proiectul a fost îmbunătățit, ediția săptămânală s-a transformat într-una zilnică, cu o echipă extinsă: “Arta Fericirii”, emisiune de dezvoltare personală pentru minte, trup și suflet.
4. Subiectele dezbătute la „Arta Fericirii” făceau parte din sfera ta de interese înainte de a debuta la TVR 2?
Da, sunt multe dintre situațiile cu care mă confrunt și eu, am încă multe întrebări, am etape pe care le-am depășit, am lecții pe care mi le-am însușit, am sentimente asupra cărora lucrez și acum. Greșesc, îmi asum, corectez. Dacă greșesc din nou, o iau de la capăt. Cunoașterea cere mult efort. Încă sunt un ucenic.
5. Care sunt cele mai populare vedete care au apărut de-a lungul timpului la „Atelierul Vieţii” şi „Arta Fericirii”?
Printre personalitățile care au acceptat să ne împărtășească din cunoașterea lor, din experiențele prin care au trecut sunt: Dorel Vișan, Maia Morgenstern, Monica Davidescu, Cristi Iacob, Claudiu Bleonț (la Atelierul Vieții) În emisiunea “Arta Fericirii” au fost peste 100 de invitați în sezonul din toamnă; amintesc doar o mică parte dintre aceștia: Dumitru Constantin Dulcan, Irina Holdevici, Vasile Morar, Daniel David, Mugur Ciumăgeanu, Vintilă Mihăilescu, Florian Colceag și mulți alții.
6. La ce cote se situează interesul românilor pentru dezvoltarea personală?
Cred în schimbarea de paradigmă a acestei lumi despre care mulți specialiști vorbesc: doctori, fizicieni, biologi, profesori universitari, oameni ai științelor. Iar românii se arată tot mai preocupați de transformarea lor personală. Sunt foarte mulți care au renunțat să se mai uite la televizor, dar de când au descoperit emisiunea noastră, au devenit telespectatorii noștri fideli. Comunicăm direct pe pagina noastră de Facebook “Arta Fericirii”. Aici primim mesaje pline de emoție, pe unii dintre prietenii emisiunii temele dezbătute împreună cu specialiștii i-au ajutat foarte mult. Sunt multe mesaje de susținere, de încurajare pentru continuarea acestui proiect.
7. Realizarea emisiunii ţi-a influenţat stilul de viaţă? Poţi să numeşti (cele mai importante) cinci sfaturi primite de la invitaţii tăi pe care ai ajuns să le urmezi?
Sfântul Pavel spune așa: “Ceea ce este văzut nu vine de la ceea ce se vede”. Multă profunzime ascund aceste vorbe. Am început să învăț să mă obișnuiesc cu subconștientul. Acesta lucrează cu ceea ce așezăm în el și devine “pilotul automat” al psihicului nostru. Dacă te hotărăști asupra unui act care ai vrea să devină automat – să fii generos, un om mai bun, de exemplu – spune mereu: “Sunt generos”. Dar pune sentimente, încarcă energetic această zicere; altfel nu vor fi decât niște vorbe goale. Oferă totul cu bunătate, chiar dacă este vorba despre un bănuț sau o vorbă bună.
În discuția cu fiecare invitat am găsit cel puțin un gând asupra căruia să meditez. Mi-au rămas în minte sfaturile oferite de prof. dr. Constantin Dulcan, celebrul neurolog. El spune așa:
1. A rămâne mult timp sub stres înseamnă să contactăm o mulțime de boli, suntem extrem de vulnerabili
2. Dintr-un singur punct dacă acționăm negativ, întregul este inflamat.
3. Creierul poate face minuni, este expresia energiei Universului și Universul este în noi. Acesta comunică cu noi prin creierul nostru.
4. Orice cuvânt are un substrat energetic; energia aceea pe care o menținem permanent în noi.
5. Dacă știi să-ți coordonezi gândurile, mintea, poți să ai o viață plină de succes sau de eșec dacă te îndoiești de tot ceea ce întreprinzi.
8. Ce reţetă funcţionează în cazul tău? Ce faci pentru a te menţine în formă, pe plan fizic şi mental? Dar pentru a te relaxa?
Am început să fiu mult mai atentă la modul în care folosesc “Eu sunt” în conversațiile cotidiene, în relația cu mine și cu cei din jurul meu. Ați observat cum mulți oameni din anturajul nostru folosesc greșit puterea pe care o conține enunțul “Eu sunt”. Îi auziți cum spun: “Sunt bolnav, sunt sărac, sunt trist, sunt slab, sunt temător, sunt ghinionist” etc. În acest fel continuă să atragă în viața lor toate aceste lucrurile rele. Este o matrice catastrofală din care nu vor să iasă; chiar dacă primesc mesaje, încurajări. Sunt ajutați să vadă binecuvântările și să-și schimbe atitudinea față de viață. Unii nu o fac. Își duc mai departe nemulțumirile, frustrările, tensiunile. Îmbătrânesc prematur în umbra furiei.
9. Cât de fericită eşti, pe o scară de la 1 la 10?
Eram la nivelul 7-8 în general. Când am început Arta Fericirii am urcat la 9, iar când citesc mesajele / feedback-ul telespectatorilor ajung la 10 🙂
10. Cât de des te întorci în Oradea natală şi ce-ţi place să faci când ajungi acolo?
Ajung destul de rar în Oradea, orașul unde m-am născut și am copilărit. Și în Cluj, acolo unde am studiat și am locuit o vreme. Sunt foarte legată sufletește de Transilvania, iar atunci când reușesc o scurtă vizită petrec timpul cu părinții mei și familia fratelui meu.
11. Ce destinaţii turistice ai bifat în ultima vreme? Care sunt planurile de vacanţă pentru 2016?
Îmi doresc să ajung o dată pe an în Toscana și Umbria, la Sanctuarul Sfântului Francisc de Assisi. Este spațiul sacru unde mă pun în echilibru de fiecare dată.
Interviu Formula As
– Când vorbim, în general, despre stil, fie el în artă, în modă sau în comportament, ne referim la gust şi la un fel de a fi personal. Dar când vorbim despre stil de viaţă, aşa cum se întâmplă în emisiunea ta de pe TVR 2, la ce anume ar trebui să ne gândim?
– În opinia mea, stilul de viaţă este un concept complex, holistic, care cuprinde tot ce ţine de sănătate – sănătatea fizică, mentală, spirituală şi emoţională. Ca exemplu, să rămânem în zona modei. Aşa cum ne alegem, în funcţie de împrejurări şi anotimpuri, hainele din dulap, tot aşa trebuie să ne alegem şi gândurile şi emoţiile. Căci gândurile şi emoţiile ne influenţează vorbele, gesturile, atitudinile, faptele, relaţia cu noi înşine şi cu cei din jurul nostru. Nu putem relaţiona bine cu cei din jur, dacă noi suntem într-un război permanent cu propria persoană, dacă ne certăm singuri în mod constant, dacă suntem nemulţumiţi, frustraţi… Ce să mai vorbesc despre oboseala cronică de care am suferit şi eu, de care sunt afectaţi colegii noştri din presă şi foarte mulţi alţi oameni! M-am întrebat de unde vine această oboseală şi cred că explicaţia o reprezintă dezordinea de la nivel mental, generată, pe de o parte, de ceea ce se întâmplă în exteriorul nostru, de haosul social, iar pe de altă parte, de ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Singura salvare e, după părerea mea, să încercăm să ne punem, fiecare, ordine în viaţă şi să ne oferim acele momente de “tu cu tine”: pauze de relaxare, de meditaţie, de rugăciune… Pauze! Şi să nu mai lăsăm viaţa să ne dea peste cap, ci să ne stabilim noi nişte direcţii, nişte planuri care să pornească de la nişte întrebări cât se poate de simple şi de fireşti: “Ce fac eu cu mine? Ce vreau să fac cu cei din jur?”. Or, finalmente, asta înseamnă adoptarea unui stil de viaţă.
– Aşadar, stilul de viaţă ne influenţează sănătatea? Dormim după cum ne aşternem (ca să folosesc, pe dos, un proverb)?
– Tot mai mulţi oameni adoptă, de la o vreme, un anume stil de viaţă, fiindcă li se pare că asta dă bine în societate. Stilul de viaţă a ajuns, pentru unii, o modă! Or, asta e ceva complet greşit. Stilul de viaţă trebuie să vină din convingere şi să fie adaptat necesităţilor tale. Ăsta e unul dintre aspectele pe care noi vrem să-l lămurim în emisiune: că felul în care îţi duci viaţa nu trebuie să fie privit şi ales în funcţie de mode. Azi, de pildă, e “cool” să fii raw-vegan. Cu ce te ajută asta, dacă trupul tău n-are nevoie de acest regim? Cu nimic. Te minţi, te chinui, ba poţi să-ţi faci chiar rău, dacă organismul tău nu simte nevoia unui astfel de regim. Sincer, eu îi admir pe cei care au ales să se alimenteze raw-vegan. Am încercat şi eu, dar nu am rezistat. Bătaia de cap era prea mare, liniştea mea se ducea pe apa sâmbetei. Mereu eram stresată să-mi găsesc ingredientele de care aveam nevoie, ca să-mi asigur necesarul nutriţional. Da, scapi de corvoada gătitului, căci nu mai foloseşti focul, dar ingredientele nu sunt uşor de găsit, iar potrivirea lor corectă în farfurie este uneori mai consumatoare de timp decât în bucătăria tradiţională.
“Nu cred în poveştile cu 100% bio”
– Care este atunci reţeta ta?
– Stilul de viaţă nu înseamnă o soluţie general valabilă. Fiecare trebuie să meargă pe calea care i se potriveşte, inclusiv la nivel de alimentaţie. Cred că trebuie să ne ascultăm trupul, ca să înţelegem ce ne prieşte şi ce nu, fără a transforma grija pentru exerciţiile fizice şi pentru alimentaţie într-o obsesie. E suficient să facem sport de două-trei ori pe săptămână şi să fim atenţi ce fel de alimente alegem, în sensul de a încerca să găsim legume şi fructe cât mai puţin tratate, să nu mai cumpărăm pui din aceia uriaşi, care sunt injectaţi cu hormoni de creştere şi cu antibiotice, să citim etichetele şi să dăm deoparte acele produse, extrem de dăunătoare, care conţin nitraţi, E-uri, coloranţi sintetici etc. Repet: e suficient să avem grijă! Să nu alunecăm pe panta obsesiei, căci obsesiile sunt povara minţii şi a sufletului. Cu atât mai mult cu cât – să fim realişti! – să mănânci cu-adevărat sănătos e, în zilele noastre, imposibil. Eu, una, nu cred în poveştile cu “100% bio”…
– În emisiunile tale, stilul de viaţă are şi o componentă mai specială: psihicul, sănătatea minţii şi a sufletului…
– De acolo porneşte totul! Nu există „convertire” alimentară şi fizică fără o susţinere din interior. Acolo începe schimbarea. De când fac emisiunea asta, crede-mă că am văzut nişte exemple extraordinare în acest sens: oameni care erau apăsaţi de povara unor frustrări, a unor traume, a unor depresii şi care, rezolvându-şi aceste probleme care ţineau de suflet sau de minte, trecând printr-o transformare interioară, şi-au schimbat întreaga viaţă radical, inclusiv la nivel fizic – fie au slăbit, fie s-au îngrăşat (cei care aveau nevoie de asta), fie, pur şi simplu, au căpătat o seninătate a chipului şi s-au “îndreptat de spate”. Specialiştii care au venit la mine în emisiune au dezbătut intens acest subiect. Îţi dau un singur exemplu, care mi-a fost relatat de doamna doctor Gabriela Cirică, de la Institutul Ana Aslan: avusese o pacientă cu mai multe suferinţe fizice şi, după cum a aflat doamna doctor, şi nişte tentative de suicid. Aşa şi-a dat seama că sursa problemelor medicale era, de fapt, de natură psihologică. Spre lauda dumneaei, în loc să-i recomande femeii o listă cu pastile, cu antidepresive, doamna doctor a început să discute cu ea, descoperind astfel că traiul acasă devenise un coşmar, că existau conflicte cu soţul, inclusiv de infidelitate, şi că problemele acelea născuseră în pacientă o stare de nesiguranţă, de lipsă de încredere în sine, de disperare… Şi ce să vezi! În doar şase luni de zile, după discuţiile cu doamna doctor, femeia aceea şi-a schimbat existenţa radical: a divorţat, şi-a găsit un serviciu, a căpătat o altă ţinută şi un alt tonus psihic, a început să se îngrijească, a întâlnit un om cumsecade cu care a început o relaţie şi, de unde fusese la un pas de moarte, acum făcuse un pas uriaş spre viaţă! Acesta este motivul pentru care noi chemăm în emisiune şi astfel de specialişti: ca să le arătăm oamenilor, pe de o parte, că nu au de ce să le fie ruşine sau teamă să apeleze la un psiholog, la un psihiatru, la un îndrumător spiritual, iar pe de altă parte, ca să le demonstrăm cât de benefic este un astfel de consult.
De vorbă cu Dumnezeu
La filmarea unui documentar în Auschwitz
– Mirela, oare nu există şi în viaţa ta o poveste? Nu neapărat una sentimentală, dar, totuşi, o întâmplare importantă, care să explice transformarea ta profesională, faptul că, după unsprezece ani în care ai fost realizator şi prezentator de Ştiri, ai dispărut doi ani ca să revii, acum, într-un format dedicat echilibrului dintre minte, suflet şi trup… Cum ai ajuns la această emisiune?
– Într-un fel, căutările mele în această direcţie existau de multă vreme. De ani mulţi citeam tot felul de cărţi de dezvoltare personală, studii care ţineau de spiritualitate, de mental, de emoţional, dar şi de alimentaţie. Însă nu izbuteam să le coagulez cumva nici măcar în mintea mea, darămite într-un proiect de televiziune. Pe de altă parte, din pricina felului în care a evoluat jurnalismul de ştiri în anii din urmă, simţeam că nu mă mai regăseam în această zonă, simţeam, din ce în ce mai acut, că nu-i mai ajutam pe oameni cu nimic, că mesajul pe care li-l transmiteam nu le era de folos. Căci ce le relatam eu? Doar ştiri despre dezastre, despre mizeriile din politică… Zi după zi, în mine creştea revolta şi frustrarea, mă luptam cu un stres acumulat în ani de zile şi cu această boală a gândurilor, a întrebărilor fără răspuns, care împovărează spiritul. Apoi, când au început problemele la Realitatea TV, unde lucram pe atunci (sunt cunoscute, nu le mai detaliez) am zis: “Gata! Asta e! Nu mai pot!”. Mi-am dat demisia şi am plecat din televiziune. Am considerat că merit un an sabatic – care s-a prelungit la doi – în care să mă regăsesc pe mine şi să mă lămuresc ce vreau să fac în continuare. Am început prin a-mi pune ordine în programul de viaţă (ce minunat e, mai ales vara, să te trezeşti la cinci dimineaţa, când soarele e deja pe cer, şi afară e încă răcoare, să poţi să îţi bei cafeaua sau ceaiul în curte, pe balcon, pe terasă şi… să respiri! Pur şi simplu! Să stai tu cu tine!) Am început să citesc organizat, să discut cu prietenii şi cunoscuţii pe alte subiecte decât cele care ţineau de “Ştiri”, dar, mai presus de orice, am început “să discut” mult şi aplicat cu Dumnezeu. Mi se pare că relaţia cu El e primordială, că de acolo vin toate. Iniţial, în “discuţiile” mele cu Dumnezeu, aproape că-L luam la rost, aproape că-L dojeneam, aşa cum facem mai toţi, în momentele de cumpănă, de panică. Apoi, pe măsură ce-am început să mă liniştesc, mi s-au înseninat şi mintea, şi sufletul şi-am început să-L rog să-mi lumineze calea, să ştiu pe ce drum s-o apuc, ca să pot să fac ceva bine nu doar pentru mine, dar şi pentru cei din jurul meu. Îmi doream să fac ceva prin care să-mi ajut semenii. Şi-aşa, picătură cu picătură, mi s-a cristalizat ideea acestei emisiuni. După ce m-am revoltat şi după ce m-am reaşezat, m-am gândit să le ofer şi celorlalţi posibile soluţii, o altă perspectivă asupra vieţii, să le arăt că nu trebuie să rămânem ancoraţi doar în partea de nemulţumire, de agitaţie permanentă, de stres, că e posibil să ne schimbăm. Am schiţat proiectul, din nou mi-am consultat prietenii şi cunoscuţii, întrebându-i dacă şi-ar dori să vadă aşa ceva, după care am mers cu propunerea la două televiziuni comerciale. Care însă m-au refuzat, pe motiv că “să aibă şi ceva can-can, că ăla face audienţă”. Prin urmare, mi-am pus toată speranţa în TVR 2, un post elitist care – uite! – într-adevăr, a marşat la propunerea mea.
– Interlocutorii cum ţi-i alegi?
– Avem mare grijă să invităm oameni care sunt certificaţi, nu oameni care au făcut un curs de trei luni de zile şi se declară ca fiind… ceva. De obicei, îi selectăm în baza recomandărilor şi le verificăm CV-ul. Asta, pentru partea de specialişti. Iar pentru partea de vedete, am apelat la oameni care au avut nişte experienţe deosebite în viaţă, oameni în inimile şi-n sufletele şi-n minţile cărora s-a întâmplat ceva, la un moment dat, şi au pornit pe un drum nou. Uite, de exemplu, domnul Dorel Vişan, a cărui poveste am citit-o chiar în “Formula As”. Când a ajuns în studio, nu am discutat despre activitatea sa artistică, ci despre viaţa dumnealui, despre omul dinăuntru, cel care a reuşit să se vindece singur, care aplică tehnici de masaj, care e credincios, dar e interesat şi de celelalte religii, care ştie ce înseamnă ayurveda sau yoga… Adică, despre acel spirit liber, neînchistat din niciun punct de vedere.
– Cum a reacţionat publicul? Ce-ţi spun audienţele?
– Emisiunea e încă la început, mai are nevoie de timp ca să se aşeze. În plus, a fost programată la ora 16, când e greu să aduci oamenii în faţa televizoarelor, căci majoritatea nu s-au întors acasă de la serviciu. Unde mai pui că persoanele cu asemenea căutări nu prea au timp să stea la televizor sau chiar îl evită, deci, a fost nevoie şi încă mai este de promovare pentru ca emisiunea să fie descoperită. Dar, deocamdată, ţinând cont de toţi aceşti factori, eu sunt mulţumită de ceea ce văd pe audienţe. În plus, ştiu că sunt mulţi cei care, din pricina orei de difuzare, o urmăresc pe Internet, online. Din toamnă, sper să obţinem o poziţionare mai bună în grilă, o oră mai către seară, şi atunci cred că situaţia se va îmbunătăţi simţitor.
Arta fericirii şi chinul de a ierta
În pelerinaj la Sfântul Francisc de Assisi
– “Atelierul vieţii” intră în vacanţă peste vară?
– Da, însă nu şi echipa. Din 7 iulie, demarăm o variantă esenţializată (de 25 de minute) a “Atelierului vieţii”, care se va numi “Arta fericirii” şi va fi difuzată de luni până vineri, tot pe TVR 2, de la ora 18:30. Structura rămâne, practic, aceeaşi: vom avea invitaţi specialişti, în fiecare ediţie va exista câte o poveste de viaţă reală, probabil vedete vor fi ceva mai puţine. Aştept să primesc confirmarea, dar, dacă totul va merge bine, primul invitat al emisiunii va fi profesorul Constantin Dulcan. Ceea ce mă bucură enorm!
– Mirela, emisiunea pe care o faci te-a influenţat în vreun fel? Ţi-a modificat şi ţie stilul de viaţă?
– La modul punctual, lucrurile sunt aşezate: nu sunt vegetariană sută la sută, dar consum foarte puţină carne – doar atunci când mi-o solicită organismul. Şi mă axez pe peşte. Rareori apelez şi la carne de vită, iar de pui nu mă ating. Sport nu fac acasă, pentru că nu sunt suficient de organizată, dar merg la o sală unde fac exerciţii de yoga, de pilates, de stretching şi puţin cardio. Sau ies în natură şi mă plimb. Zona în care survin mereu modificări e aceea a lucrului cu mine însămi. Exerciţiul acesta de îmbunătăţire interioară îl fac constant, şi asta pentru că anumite “reacţii” omului nu-i vin de la sine. De pildă, iertarea nu e ceva uşor de practicat. Gândeşte-te! Dacă o persoană ţi-a făcut un rău foarte mare şi-ai suferit enorm din cauza asta, îţi e uşor s-o ierţi? Din suflet, cu dragoste? S-o ierţi deplin, astfel încât, dacă vine să-ţi ceară ajutorul, tu să i-l dai? Şi să i-l dai nu ca să-ţi demonstrezi superioritatea, ci pentru că aşa simţi cu adevărat? Iertarea nu e o chestiune instinctivă pentru fiinţa umană. Ei, la asta lucrez încă. Din fericire, văd o evoluţie, acum reacţionez mai aproape de ceea ce ar fi ideal. Am înţeles că, dacă porţi ranchiună, dacă eşti scandalagiu, dacă ai tot timpul frustrări şi nemulţumiri şi violenţă – verbală, psihică, fizică – îţi faci rău ţie însuţi. Toate sunt nişte energii negative, care se întorc spre tine ca un bumerang. Peste toate astea, însă, ştii ce cred eu că e cel mai important în viaţă? Să ne acordăm o şansă unii altora.
De pildă, nu-l ataca şi nu-l acuza pe cel care îţi spune că el e ateu, în timp ce tu eşti credincios. Nu-l acuza, pentru că nu ştii ce istorie poartă omul ăla în spate, ce trăiri are, ce căutări… Poate că el caută încă, dar în actele vieţii lui se găseşte mai multă bunătate decât în actele vieţii tale, ale celui care declari sus şi tare că eşti credincios. Şi poate că, la un moment dat, sufletul lui se va converti. Nu ştii unde îl va duce viaţa, cum va lucra Dumnezeu în mintea şi-n sufletul lui. Să ne amintim de exemplul apostolului Pavel, care a fost primul mare persecutor al creştinilor, după care a ajuns unul dintre cei mai mari apostoli şi îndrumători din viaţa lor!